Arhiva pentru iulie 2014

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Proiect:„Sănătate fără frontiere” , MIS ETC Code 567 Programul pentru colaborare transfrontalieră

România – Bulgaria 2007-2013

 

În perioada 11, 12 şi 13 iulie 2014, la Alexandria, România, a avut loc „Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo” în legătură cu Proiectul  “Health care without borders”, Nr. 2(4i)-3.3-20,  MIS-ETC code 567, din cadrul Programului pentru Colaborare Transfrontalieră România – Bulgaria– 2007-2013”.

În cadrul întâlnirilor de lucru s-au dezbătut, atât activităţile şi competenţele comisiilor de deontologie, cât şi cele ale comisiei de jurisdicţie pe lângă Colegiul Regional – Teleorman. S-a decis: – efectuarea, în luna septembrie 2014, a unei mese rotunde cu scopul elaborării unor reguli comune unice.

În timpul vizitei au avut loc mai multe discuţii şi întâlniri de specialitate. Tot atunci, a fost vizitat şi Centrul de coordonare pentru telefonul unic 112, ni s-a adus la cu cunoştinţă, atât modul de organizare şi de funcţionare al Sistemului profesional al Serviciilor de urgenţe 112, cât  şi modul de interacţiune al acestuia cu unităţile de urgenţă medicală din Sistemul de Ocrotire a Sănătăţii. La rândul nostru, am prezentat structura şi modul de funcţionare al Sistemului pentru medicină de urgenţă din Bulgaria.   În cadrul dezbaterilor, s-a făcut comparaţia între cele două sisteme, arătându-se avantajele şi neajunsurile fiecăreia dintre aceste sisteme. Am fost informaţi şi despre regulile de acţiune şi de aplicare a Legii pentru Drepturile Pacienţilor şi ale Medicilor, cu baza normativă a părţii bulgare şi cu aplicarea Cartei pentru Drepturile Pacienţilor din UE.

S-a vizitat şi Centrul pentru Hemodializă, unde s-au discutat, atât modurile de organizare şi funcţionare ale celor două structuri ale spitalelor din municipiul Alexandria şi din municipiul Sviştov, Bulgaria.

Concomitent cu toate aceste activităţi s-au dezbătut şi posibilităţile de aplicare a Bunelor Practici Medicale din UE, conform standardelor de tratament al bolnavilor în stare terminală a insuficienţei renale – discutându-se, cu această ocazie, aplicarea Legii pentru Drepturile Pacienţilor şi ale Medicilor, a bazei normative a părţii bulgare, cât şi aplicarea Cartei pentru Drepturile Pacienţilor din UE.

 

La nivelul Inspecţiilor Regionale de Sănătate, s-a făcut schimb de informaţii privind structura organizatorică a celor două instituţii – cea din Bulgaria şi cea din România. S-au discutat activitatea şi funcţiunile, metodele de profilaxie şi de tratament, structurile unităţilor de tratament. Măsurile de urgenţă în cazul unor dezastre epidemiologice. Aplicarea exigenţelor Directivei 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din  2011, pentru exercitarea drepturilor pacienţilor, în cazul oferirii unor servicii de sănătate transfrontaliere.

Medicii de familie, împreună cu colegii lor bulgari au dezbătut structura, organizarea, exigenţele pentru calificare şi funcţionarea asistenţei medicale primare, atât în România, cât şi în Bulgaria. S-a accentuat asupra punctelor comune, fiind discutate şi diferenţele, din programele pentru studiile în specialitatea „Medicină generală” şi asupra exigenţelor legislative şi profesionale pentru deschiderea (înfiinţarea) unei Practici pentru Acordarea unei Asistenţe Medicale Primare (PAAMP) în cele două ţări. Discutându-se tot aşa şi interacţiunea dintre PAAMP cu sistemele de asistenţă medicală de urgenţă şi asistenţă medicală spitalicească, părţile pozitive şi negative ale muncii medicilor.

În sectorul Radiologiei, s-a discutat, atât activitatea Compartimentului pentru Diagnosticare Imagistică din spitalul judeţean din municipiul Alexandria, România, cât şi munca personalului din Sectorul   pentru tomografie computerizată şi pentru tomografie cu rezonanţă magnetică, care serveşte, atât pacienţii spitalului, cât şi cei care vin din Sistemul pentru Acordare a unei Asistenţe Medicale de Urgenţă.   În cadrul discuţiilor s-a împărtăşit experienţa specialiştilor radiologi în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti şi în acordarea asistenţei medicale primare în Bulgaria, discutându-se în acelaşi timp şi despre problemele legate de specializarea în acest domeniu.

Am luat cunoştinţă de: regulile române de activitate privind aplicarea Legii pentru Drepturile Pacienţilor şi ale Medicilor din România; baza legislativă bulgară din acest domeniu; aplicarea Cartei pentru drepturile pacienţilor din UE.

În cadrul întâlnirilor, care au avut loc datorită proiectului, am reuşit să unim medici din diferite specialităţi; să facem schimb de informaţii; s-a făcut schimbul de e-mailuri printre medici, cu scopul de schimbul de cazuri profesionale şi de experienţă;  s-au împărtăşit informaţii şi idei pentru Bune Practici Medicale în diferitele specialităţi – experienţă personală şi modele de comportament ( cere le revin medicilor, atât potrivit legislaţiei în vigoare a fiecărei ţări, cât şi prin transpunerea exigenţelor Directivelor şi ale Regulamentelor, după aderarea la UE).

S-au împărtăşit Bune Practici Medicale printre specialişti din diferite specialităţi – medici de familie, radiologi, fizioterapeuţi, medicii din sistemul medicinii de urgenţă, pediatri, nefrologi, e.t.c. .

În cadrul vizitei de lucru, s-au luat următoarele decizii:

1. Colaborarea şi interacţiunile dintre cele două colegii medicale să continue şi după terminarea proiectului;

2. Efectuarea unor întâlniri medicale, în viitor, pe diferitele specialităţi;

3. Efectuarea unor întâlniri de lucru la nivel de colegii, cu tendinţa de creştere şi transformare în Conferinţă naţională între cele două organizaţii profesionale;

4. Activităţi comune pentru şi la proiecte viitoare.

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

Vizita de lucru a unor reprezentanţi ai CR al UMB – Veliko Tarnovo

 

bg_BG ro_RO 
Știri
Comentarii recente
    iulie 2014
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Iun   Aug »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031